pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie vacante de consilier, clasa I, gradul profesional debutant din cadrul Biroului de evidență a persoanelor – Direcția Municipală de Evidență a Persoanelor Suceava.                         -Bibliografie;              -Atributii;
 Concursul de recrutare va consta în susţinerea a două probe de către candidaţii declaraţi admişi la selecţia dosarelor, respectiv proba scrisă şi interviul.                                       
Condiţiile de desfăşurare a concursului sunt următoarele:
    •   Dosarele de înscriere se depun la sediul Primăriei municipiului Suceava în termen
de 20 de zile de la data publicării anunţului concursului în Monitorul Oficial al României - partea a III-a, respectiv în intervalul 22 aprilie – 13 mai 2019;
    • Proba  scrisă  se  va  desfăşura  în  data  de  22 mai 2019, cu începere de la ora 1000 
la sediul Primăriei municipiului Suceava.
Condiţiile de participare la concurs sunt următoarele:
    • cele  prevăzute  de  art.  54  din  Legea  nr. 188/1999  privind Statutul funcţionarilor
publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    ◦ studii  universitare  de  licenţă  absolvite  cu  diplomă, respectiv studii superioare de
lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă din domeniile: științe juridice, științe economice sau științe administrative cu specializarea administrație publică.

 Dosarul de înscriere la concurs se constituie din:
    • formularul de înscriere;
    • curriculum vitae, model comun european;
    • copia actului de identitate;
    • copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi a altor acte care atestă efectuarea unor specializări sau perfecţionări;
    • copia carnetului de muncă şi după caz, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei pubice;
    • cazierul judiciar;
    • adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie
    • declaraţie pe propria răspundere sau adeverinţă care să ateste calitatea sau lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia.

 Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă în copii legalizate sau însoţite de
documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.
 Coordonate de contact: Municipiul Suceava, B-dul 1 Mai nr. 5A,  tel: 0230-212696, interior 152/252, fax: 0230-520593, persoana de contact - Iasinschi Cristina, consilier Serviciul resurse umane, camera 45, email
cristinai@primariasv.ro.

 


 
PRIMAR,
Ion Lungu

Inchide