DOVADA ADRESEI DE DOMICILIU
se poate face cu unul dintre următoarele documente:
 
a) acte încheiate în condiţiile de validitate prevăzute de legislaţia română în vigoare, privind titlul locativ;
b) declaraţia scrisă a găzduitorului, persoană fizică sau juridică, de primire în spaţiu, însoţită de unul dintre documentele prevăzute la lit. a);
c) declaraţia pe propria răspundere a solicitantului, însoţită de nota de verificare a poliţistului de ordine publică, prin care se certifică existenţa unui imobil, faptul că solicitantul locuieşte efectiv la adresa declarată, pentru persoana fizică ce nu poate prezenta documentele prevăzute la lit. a) şi b); pentru minori şi persoanele fizice puse sub interdicţie, declaraţia se dă şi se semnează de către părinţi sau de către reprezentanţii lor legali;
d) documentul eliberat de primării, din care să rezulte că solicitantul sau, după caz, găzduitorul acestuia figurează înscris în registrul agricol.
 
          Declaraţia prevăzută la lit. c) - (anexa nr. 14 din H.G. nr. 1375/2006) se depune la ghişeu, iar solicitarea verificării de către poliţie se face de Biroul de evidenţă a persoanelor.