pentru ocuparea unei funcții publice de execuție vacante de polițist local, clasa I, gradul profesional superior din cadrul Serviciului evidența persoanelor, instruire și administrativ al Poliției Locale Suceava. (Bibliografie, atribuții)
  Concursul de recrutare va consta în susținerea a trei probe de către candidații declarați admiși la selecția dosarelor, după cum urmează:
    • proba suplimentară pentru verificarea aptitudinilor fizice adecvate muncii polițienești, ce va consta în măsurarea înălțimii candidaților și susținerea de către aceștia a unor probe sportive conform H.C.L. nr. 50/2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a concursurilor și examenelor pentru ocuparea funcțiilor publice din cadrul Poliției Locale Suceava și a Procedurii privind organizarea și desfășurarea probei suplimentare (verificarea aptitudinilor fizice) la concursurile organizate pentru ocuparea funcțiilor  publice de execuție vacante sau temporar vacante din cadrul Poliției Locale Suceava;
    • proba scrisă;
    • interviul.                                       
  Proba suplimentară se va desfășura în data de 14 iunie 2018, cu începere de la ora 10:00, la Stadionul “Areni” (sala de sport) din vecinătatea Primăriei Municipiului Suceava;
  Proba scrisă se va desfășura în data de 18 iunie 2018, cu începere de la ora 10:00, la sediul Primăriei municipiului Suceava.
  Condițiile de participare la concurs sunt următoarele:
    • cele prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    • studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă din domeniul: științe juridice, științe economice sau științe administrative cu specializarea administrație publică;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice de minimum 9 ani;
    • aptitudini fizice adecvate muncii polițienești:
      - statura corespunzătoare: pentru femei  minim 165 cm înălțime
                                             pentru bărbați  minim 170 cm înălțime
      - condiție fizică adecvată.
  Dosarele de înscriere se depun la sediul Primăriei municipiului Suceava în termen de 20 de zile de la data publicării anunțului concursului în Monitorul Oficial al României - partea a III-a, respectiv în perioada 14 mai - 4 iunie 2018.
  Dosarul de înscriere la concurs se constituie din:
    • formularul de înscriere
    • curriculum vitae, model comun european
    • copia actului de identitate
    • copii ale diplomelor de studii, certificate și altor acte care atestă efectuarea unor specializări sau perfecționări
    • copia carnetului de muncă și, după caz, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice
    • formularul de Certificat medical pentru angajare şi port armă în serviciu a personalului Poliției Locale Suceava (se pune la dispoziție de Serviciul resurse umane), completat de medicul de familie și de către medici specialişti
    • buletin de examinare psihologică cu concluzii APT/INAPT angajare şi port armă în serviciu
    • cazierul judiciar
    • declarație pe propria răspundere sau adeverință care să ateste calitatea sau lipsa calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia.
  Copiile  de  pe  actele  prevăzute  mai  sus  se  prezintă  în  copii legalizate sau însoțite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.
  Coordonate de contact: Municipiul Suceava, B-dul 1 Mai nr. 5A,  tel: 0230-212696, fax: 0230-520593, email
cristinai@primariasv.ro, persoana de contact - Iasinschi Cristina, consilier Serviciul resurse umane, camera 45, tel. 0230-212696, int. 252. 

  PRIMAR,
Ion Lungu

Anunț nr. 16619 / 14.05.2018

Inchide