ocuparea unei funcții publice de conducere vacante de șef birou al Biroului control activități comerciale din cadrul Poliției Locale Suceava, cu respectarea condițiilor generale prevăzute de art. 465 alin.(1) din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare și cu respectare prevederilor art. II din Legea nr. 203/2020 privind modificarea și completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Concursul de promovare constă în 3 probe succesive, respectiv: selecţia dosarelor, proba scrisă şi interviul.

Atrbuţiile postuluiBibliografie

 Condiţiile de desfăşurare a concursului de promovare sunt următoarele:       

• Dosarele de înscriere se depun la sediul Primăriei municipiului Suceava în termen de
20 de zile de la data publicării anunţului concursului pe site-ul Primăriei Municipiului Suceava, respectiv în intervalul 23 noiembrie - 14 decembrie 2020;
• Proba scrisă se va desfăşura în data de 23 decembrie 2020, cu începere de la ora 1000 
la sediul Primăriei municipiului Suceava.
 
Condiţiile de participare sunt următoarele:
• studii universitare de licenţă absolvite cu diploma de licenţă sau echivalentă din domeniul științe juridice, științe economice, științe administrative cu specializarea administrație publică;
• studii de masterat în domeniul administaţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare  exercitării funcţiilor publice;
• vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani;
• să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
• să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată, în condiţiile
legii.

Durata normală a timpului de muncă este de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână.

Dosarul de concurs se constituie în mod obligatoriu din:
- formularul de înscriere; 
- curriculum vitae, model comun european;
- copia actului de identitate;
- copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări sau perfecţionări;
- copie a diplomei de master sau de studii postuniversitare în domeniul administrației publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiilor publice, după caz;
- copia carnetului de muncă şi după caz, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei pubice;
- copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului;
- cazierul administrativ.
 
Copiile  de  pe  actele  prevăzute  mai  sus  se prezintă în copii legalizate sau însoţite de
documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.
Coordonate de contact: Municipiul Suceava, B-dul 1 Mai nr. 5A,  tel: 0230-212696, interior 252, fax: 0230-520593, persoana de contact – Iasinschi Cristina Nicoleta, consilier Serviciul resurse umane, camera 45, email
cristinai@primariasv.ro


PRIMAR,
Ion Lungu

ANUNŢ Nr. 36114/23.11.2020

 

  

Inchide