după cum urmează:
a) la Direcţia de Asistenţă Socială
• inspector de specialitate, gradul IA în cadrul compartimentului Cantina de Ajutor Social -1 post - Bibliografie
• inspector de specialitate, gradul II în cadrul Serviciului ajutoare sociale - 1 post - Bibliografie
b) la Direcţia Poliţia Locală
•  referent, treapta IA  în cadrul Serviciului evidenţa persoanelor, instruire şi administrativ - 1 post - Bibliografie
 
Condiţiile de participare la concurs sunt următoarele:
a) generale: cele prevăzute de art. 3 din Regulamentul-cadru - Anexa la H.G.R. nr. 286/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
b) specifice
• pentru inspector de specialitate, gradul IA în cadrul compartimentului Cantina de Ajutor Social
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă din domeniul ştiinţe administrative cu specializarea administraţie publică
- vechime în specialitate studiilor necesare ocupării funcţiei contractuale de minimum 6 ani şi 6 luni.
• pentru inspector de specialitate, gradul II în cadrul Serviciului ajutoare sociale:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă din domeniul ştiinţe administrative cu specializarea administraţie publică
- vechime în specialitate studiilor necesare ocupării funcţiei contractuale de minimum 6 luni.

• pentru referent, treapta IA în cadrul Serviciului evidenţa persoanelor, instruire şi administrativ:
-   studii medii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat
-   vechime  în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei contractuale de  minimum 6 ani şi 6 luni 

Concursul va consta în susţinerea de către candidaţii declaraţi admişi la selecţia dosarelor a următoarelor probe:
 - proba scrisă şi interviul pentru inspector de specialitate gradul IA şi inspector de specialitate gradul II;
 - proba scrisă, proba practică şi interviul pentru postul de referent, treapta IA.                                              
                                              
Concursul se organizează conform calendarului următor:        
• 12 februarie 2018, ora 1400 - termenul limită pentru depunerea dosarelor la sediul Primăriei Municipiului Suceava;
• 21 februarie 2018, ora 1000 - proba scrisă ce se va desfăşura la sediul Primăriei Municipiului Suceava;
• Data, ora şi locul susţinerii interviului pentru posturile de inspector de specialitate şi, după caz, data şi ora susţinerii probei practice pentru postul de referent, treapta IA se afişează obligatoriu odată cu rezultatele la proba scrisă.
• Data, ora şi locul susţinerii interviului pentru postul de referent, treapta IA se afişează obligatoriu odată cu rezultatele la proba practică.

Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a concursului se face prin afişare la sediu şi pe pagina de internet a Primăriei municipiului Suceava în termen de maximum o zi lucrătoare de la finalizarea probei.

Candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise, după caz, a probei practice şi a interviului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.

 În cazul în care se înregistrează contestaţii: comunicarea rezultatelor la contestaţiile depuse precum şi a rezultatelor finale ale concursului se face prin afişare la sediu şi pe pagina de internet a Primăriei municipiului Suceava în termen de maximum o zi lucrătoare de la depunerea contestaţilor, imediat după soluţionarea acestora.

Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, următoarele documente:
- cererea de înscriere la concurs* 
- curriculum vitae
- copia actului de identitate
- copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor absolvite
- după caz: copie a carnetului de muncă şi/sau o adeverinţă care să certifice vechimea în muncă şi în specialitate
- cazierul judiciar
- adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului.
Copiile documentelor vor fi însoţite de originale - pentru conformitate.

Relaţii suplimentare se pot obţine la Serviciul resurse umane, camera 45 sau la telefonul 0230-212696, interior 152 sau 252.

Anunţ  Nr. 3571 / 30.01.2018      
PRIMAR,
Ion Lungu

Inchide